Despre cum se relaxeaza o femeie

Imi place sambata si o laud ca fiind ce mai frumoasa zi din saptamana. O consider ziua mea libera in care fac tot ce vreau, doar pentru mine. Aceasta a fot conventia cu iubitul meu cand ne-am mutat impreuna.

Am fost de accord ca fiecare sa aiba o zi libera in care sa uite de obligatii si de alte responsabilitati . O zi pe care sa o petreaca asa cum considera.Pentru mine aceasta zi inseamna relaxare. Am ales sambata pentru ca in felul acesta pot sa fac mai toate lucrurile care imi plac.

Prin urmare cum arata o zi din viata mea: dimineata ma rasfat cu 30 de minute de exercitii ,apoi o baie calduta cu ierburi de Provence. Dupa ce am terminat cu acest ritual ma asez confortabil in fotoliul meu si continui cartea pe care am abandonat-o saptamana trecuta din lipsa de timp. Alaturi de aceasta adaug o cana mare de cafea fierbinte.

Dupa masa de pranz, de obicei lenevesc in fata laptopului in cautarea unor haine ieftine online. Din experientele trecute am invatat ca in weekend site-urile de profil au la oferta mereu haine ieftine.

Contrar prejudecatilor hainele ieftine online nu sunt cum nimic mai prejos decat cele din magazinele clasice. De fapt daca stau sa ma gandesc hainele comandate online ofera cumparatorului avantajul unui pret foarte bun.

Nu imi plac rautaciosii care dintr-un snobism dus la extrem au o parere proasta despre magazinele online care comercializeaza haine ieftine si care nu sunt produsul unui anumit brand celebru.

Din experienta pot spune ca exista magazine in care gasesti produse similare celor de marca dar a caror calitate este superioara acestora.

Dupa aceasta activitate de shopping online , ziua mea continua de foarte multe ori cu o intalnire in oras cu prietenele mele sau cu sora mea.

Tu cum iti petreci ziua libera?

Creaza-ti propriul puzzle

Ce faci atunci cand ai pus o piesa si ai inchis un puzzle din viata ta, apoi o anumita persoana o da la o parte pentru ca nu i se potriveste in puzzle-ul ei/lui? Suntem independenti in dependenta pana la urma.  Tu nu poti sa cresti, daca cel mai mic ca tine nu vrea sa creasca.

Sunt sigura ca ai ajuns si tu pana acum, cel putin o data, in situatia de a fi respinsa/respinsa de cineva. Cu ce ai gresit?? Ai dat tot ceea ce ai putut sa dai referitor la cunostinte si atentie, esti o persoana inteligenta, placuta, si cu care se poate discuta. Poate totusi esti un pic timid/timida si asta te face sa-ti acoperi adevarata personalitate prin afisarea unui ego mai puternic decat e el cu adevarat.

Si pana la urma, ce-ti doresti?? Atentia celorlalti, nu? Corect! Si eu la fel.

Te-ai intrebat vreodata de ce ajungi sa fii respins/respinsa? Imagineaza-ti ce face un om cand e pus in fata unui puzzle de 1000 de piese pe care nu stie de unde sa-l inceapa si ii mai dai si un timp limita pentru a-l face. L-ai sufocat, nu?

Si in plus, nimeni nu vrea un puzzle facut doar din albastru si indigo, spre exemplu. Vrea si verde, si portocaliu si galben. Dap, Rosu caut si eu… se gaseste cel mai greu.

Ai cautat si ai imprumutat toate stilurile posibile pentru a scrie un articol pe blog, cu valoare pentru cititori si demn de a fi citit? Pana la urma vei ajunge si tu la aceeasi concluzie: Toate aceste stiluri sunt ale tale. Si tot ceea ce este al tau e UNIC.

Tu esti singurul/singura in masura sa-i dea VALOARE.

Cum, ai piesa rosie??!! Cat/ce vrei pentru ea?

Energie pozitiva

In aceasta dimineata m-am trezit plina de energie pentru ca am decis ca este momentul sa scap de hartogaraia care ma inconjoara in fiecare luna cand trebuie sa ma ocup de angajati. Asta pentru ca nu mai suport hartiile respective. Am decis ca este momentul sa contractez o firma care se ocupa cu externalizare servicii salarizare si sa scap o data pentru totdeauna de acest chin.

Mai pe seara vreau sa ies asa cu niste prietene, ca fetele. N-am mai iesit demult. Sunt foste colege de liceu. Sunt niste simpatice si abia astept sa le vad. O sa cunosc si ingerasul uneia dintre ele pentru ca este inca la purtator. Asa ca sa mai prindem si noi putina vreme pentru noi sa mai vorbim, sa mai barfim, sa mai dam un check in :)) Dupa ce o sa se nasca ala mic nu o sa mai avem timp sa mai iesim noi la cafele. Dar sunt foarte fericita pentru ea, o sa aiba in sfarsit un copil. Eu deja ma simt cam batrana ca sa mai fac un copil, dar sa ziceam ca timpul nu este pierdut. Suntem trei fete cucuiete care in liceu faceau tot felul de bazaconii dar important este ca si invatam bine si niciodata nu am avut note proaste. Eram asa de dragute cand ne duceam sa fumam printre blocuri :))) Acum am renuntat toate la tigari. Asta ca sa va dati seama ce inseamna sa ai minte de adolescent si ce inseamna sa cresti, sa te maturizezi si sa realizezi ce iti face rau si ce iti face bine.

Ce ne spunem când nu ne vorbim

Îmi fluturi batista peste nas, în semn de rămas-bun. Nu te aştepta să te opresc şi mai ales nu-mi cere înţelegere, nu ţi-o voi oferi, n-are sens. N-am capacitatea să te descopăr străine, mi te ascunzi sub lentile fumurii, uitându-te la ceasul tău elveţian. Şi eu preţuiesc timpul, de aceea te-am citit, recitit, crede-mă iubirea înşiruită în scrierile tale nici tu nu o mai înţelegi.

Mi-ai croşetat fiecare gând în parte. E ultima carte, promit – am îndoit pagina 30 « Al doilea capitol». Telefonul îl uit intenţionat pe noptieră, în acest fel te ţin departe, la distanţă, îmi golesc mintea şi trupul de tine.
Perioada asta translucidă o regăsesc în fiecare rând ce-l străbat.

M-aş reîncarna în tine şi poate atunci nu te-aş mai iubi, sau mai bine nu m-aş mai iubi.

N-am să-ţi mai aranjez gulerul cămăşii, doar ştii cât de neglijent erai în fiecare dimineaţă, dar voi continua să-mi încurc degetele jucându-mă în părul tău zburlit ; mai sunt şi firele blonde ce se perindau de-a lungul sacoului negru, fin călcat. Ticurile nu-ţi vor da pace în prezenţa mea, dar nesiguranţa capătă o altă conotaţie pe tocurile înalte.

De aici păşesc spre un nou început, dar dacă tu nu vei face parte din el nici măcar nu vreau să-l descopăr.

Cine ar fi crezut că un tip înalt,brunet cu un zâmbet inconfundabil,atent schiţat cu precizia unui artist,ar reuşi să pună stăpânire pe gândurile mele fără să întâmpine o rezistenţă semnificativă?

Ţi-ai abandonat subtil prezenţa cu efect sedativ în sufletul meu.Mi-ai propulsat stardardele până la cer,în aşa fel încât doar tu să le poţi atinge.În fiecare dimineaţă îţi simt amprentele pulsându-mi pe încheieturi chiar dacă eşti absent.Emani aroganţa ce-mi aminteşte de aristocraţia engleză.Aerul regal ce te defineşte mă atrage în mrejele-ţi plasate strategic.

Cu fiecare zi te găsesc altul,de fiecare dată mai fascinant,mai diferit.

Încerc să mă îndepărtez,să mă pierd în cafenele întunecate de un dichis în stil interbelic ori în muzica anilor ’50,să amân sentimente inevitabile,ca mai apoi să mă regăsesc tot în tine,însă n-am să mă descopăr înaintea-ţi privirilor curioase.
Vei continua să mă intrigi în dimineţile calde de iulie şi să mă ghidezi în linii curbe,  de grafit pe foi albe.

260 km până la destinaţie.Cine conduce ?

Alta Metamorfoză

Într-o hemoragie de lacrimi privesc ultimul apus furişându-se pe linia continuă a orizontului iar în scurt timp,odată cu el va dispărea şi o parte din mine.Acea parte care încă îţi menţine prezenţa vie ,ridicată pe un piedestal deasupra mării. Curând te vei pierde în brize reci şi în valuri uşoare ce au să mângâie coasta ţărmului.

Înaintea-mi se întind oraşe scăldate de lumini şi de visurile prietenilor,locuri ce mă cheamă, implorând să nu privesc înapoi. Soarele pictat în nuanţe calde de roşu şi portocaliu îmi descoase existenţa răpindu-mi amintiri.Ascult în linişte seninătatea vocii-mi interioare adusă la tăcere pentru prima dată.Mulţi susţin într-o formă arhicunoscută că tăcerea spune multe,că înlocuieşte o mie de cuvinte. Tăcerea nu spune nimic,ea doar indică o defocalizare a minţii creată de iluzii şi sentimete fictive ce plagiază fidel realitatea.Mereu am aşteptat ca totul să se întâmple de la sine,fără un minim de efort din partea mea.Fie din ignoranţă fie din excesul de ego de care am dat dovadă de când mă ştiu ,am crezut că orice trebuie să îmi fie oferit pe tavă,motiv pentru care am considerat timpul un duşman care luptă împotriva fericirii mele,pe când de una singură mă consumam în emoţii latente.M-am lăsat deviată de la drumul propriilor aspiraţii şi dorinţe încercând să îi îndrept pe alţii.În ciuda lipsei de altruism ce mă caracterizează mi-am ales stagnarea evoluţiei ,am ales să îmi ofer timpul,atenţia,întreaga fiinţă unor străini ce au contribuit la degradarea mea.În încercarea lor de a-mi impune mediocritatea caracteristică lumii în care gravităm, mi-au tăiat visurile din rădăcini,amintindu-mi zi de zi că nu voi ajunge unde mi-am propus.Nu încerc să blamez societatea pentru decepţiile pe care încă le resmit,ci doar naivitatea pe care nu am fost în stare să o controlez.

Tu ai fost un necunoscut,suficient de iscusit încât ai reuşit să mă legi de un fir de viitor care nici măcar nu îmi aparţinea,pe care nu mi l-am dorit nici o secundă.Am regăsit în tine sute de concepţii clişeice de care speram că vei scăpa.Nu ai ştiut ori nu ai vrut să ştii repulsia care mă încearcă faţă de anumite acţiuni şi idei ce inundă prezentul.Te-ai afişat în faţa mea cu o jucărie în ziua cea mai detestată din an.Sfântul Valentin, o sărbătoare strict comercială,lipsită de orice semnificaţie.

Lucruri mărunte,care adunate,în timp mi-au deschis ochii.Răul începe cu maturizarea,un rău necesar, pe care toţi ni-l asumăm mai devreme sau mai târziu.Momentul în care realitatea te loveşte din plin,iar naivitatea devine pasivitate,încrederea se transformă în septicism iar ceea ce cândva numeai “iubire” devine refugiul sublim pe care nu reuşeşti să îl atingi.

Nu ai înţeles că pentru mine nu există replay or rewind,nu acord a doua şansă pentru că oamenii nu se schimbă.În esenţă rămânem la fel până în ultima clipă chiar dacă timpul ne modelează după bunul plac,chiar dacă deciziile luate duc la evoluţia ori la involuţia propriei identităţi.

Prin natura ta m-ai îndepărtat treptat.Nevoia de a trăi într-o continuă piesă de teatru în care interpretezi rolul unui personaj dereglat emoţional, ce duce o viaţă dramatică şi neliniştită n-avea să mă ţină aproape.Poate pentru că urăsc dramele şi actorii proşti,lucru pe care din nou,nu ai vrut să îl cunoşti.

Închei aici capitolul TU.Nu regret că te-am citit cândva ,regret doar că am făcut-o fugitiv,sărind paragrafe esenţiale.Acum nu m-aş atinge nici de coperta ta, nu mai citesc cărţi accesibile oricui,cărţi de buzunar,ori romane siropoase.Totuşi n-ai să mă uiţi,o poţi numi sadism, dar m-am semnat pe spatele tău,lângă anul publicării «1993», te vei împiedica de numele meu la fiecare pas şi nimeni nu îşi va dori să te rescrie,nu aşa cum aş fi făcut-o eu.

După zeci de minute gonite de reminiscenţe succesive astrul incandescent a dispărut în zare în timp ce umbrele nopţii ucid ultimele fâşii de lumină.Dimineaţa nu îmi va aduce aceeaşi monotonie vegheată de razele unui soare mahmur,acelaşi ritm în care m-am complăcut vreme de ani.

Metamorfoza

Soarele s-a retras în ovaţiile vântului rece,lăsând să cadă în urma sa voalul nopţii pavoazat cu mii de stele translucide. Mereu m-am întrebat care e a mea,aş vrea să o rog să nu cadă vreodată chiar dacă timpul se stinge din urmă.

”Stelele nu cad,ele se ascund în mare”  încă îmi amintesc cuvintele ei.Într-o încăpere   sărăcăcioasă,întunecată,vorbindu-mi de pe un scaun vechi, mi-a povestit despre infinit şi despre dragoste.Ochii înlăcrimaţi,înconjuraţi de cute adânci purtau taina unei vieţi chinuite,chiar şi aşa ea continua să zâmbească.Un zâmbet amar,forţat doar de dragul meu.Strângând în mâini o pânză brodată ,decolorată de ani ,spunea că orice clepsidră poate fi întoarsă după bunul plac,ori de câte ori avem nevoie de timp. Nu ştia cum arată o clepsidră însă auzise multe despre ea.Mi-a explicat că timpul dansează un vals vienez în care noi trebuie să ne găsim sincronul ideal,altfel rămânem pe loc şi nu mai îi înţelegem ritmul.

M-a sărutat pe creştet apoi a izbucnit într-un plâns sfâşietor.N-am înţeles-o atunci.Mi-a cerut să plec,să mă întorc acasă,mi-a spus că şi ea are să se ascundă în mare curând,apoi a închis în urma mea uşa din scânduri ce parcă stătea să cadă.M-a iubit.

Doar în momentele de contemplare,de multe ori impuse, realizez cât de mult am lipsit.Am fost întotdeauna aici,dar niciodată prezentă. Acum înţeleg că resemnarea îi încearcă doar pe cei slabi,iar eu niciodată nu am vrut să mă regăsesc printre ei.Am să încep să merg din nou,tot înainte,pe un drum străin.De data aceasta voi păşi încet,nesigură, exact ca în prima zi.Nu mă voi pierde în suspine ori în ecourile difuze ale vocilor ce mă roagă să rămân.

Totul se petrece surprinzător de repede,un revers existenţial în care polii proprii-mi persoane se inversează.Resping oameni de care odată eram profund ataşată,concepte după care mă ghidam,idei care îmi defineau mentalitatea. Chiar şi aşa nu simt că am pierdut nimic,dimpotrivă ,m-am regăsit.În aceleaşi visuri de demult, aparent absurde alimentate de un orgoliu bolnav.

Simt că până acum am îndurat o minciună continuă hrănită de ezitări ce încet, mi-au transformat gândirea într-un scenariu regizat greşit.Am acceptat şabloanele autohtone,impuse de cei limitaţi “dragostea învinge totul” ori “dragostea este oarbă”.

Dragostea nu învinge totul şi mai mult ca sigur nu e oarbă,ea există sau nu,nu prezintă nici o cale de mijloc, iar în general nici nu persistă.Poate nu vorbesc din experienţă însă mă ghidez după adevăr.Această dragoste atât de apreciată de naivi fie e doar cea mai simplă formă de a te cunoaşte pe tine cu ajutorul cuiva,unicul mod de a-ţi descoperi amalgamul de imperfecţiuni,temeri şi aspiraţii,fie o alterare a raţiunii care te determină să percepi realitatea greşit.

Totuşi sper să o întâlnesc cândva în cea mai pură formă şi poate,să îmi dovedească cât de mult mă înşel în privinţa ei.