Plumb

Cuvinte de plumb care nu sunt diamante, stiti voi jocurile alea deosebite de le joaca lumea in tramvai. Lovim oamenii cu ele. Ne lovesc inapoi. Am uitat complet sa mai fim ingeri … Ne credem buni si suntem rai. Ne cred buni si suntem nebuni. Nimic nu e frumos daca te uiti cu lupa. Nimic uman.

Le-as face praf pe toate cuvintele de plumb. Sa nu-mi mai vina vreodata pe limba si nici macar in gand. Nici tie, nici lui, nici ei, nimanui … Si praful l-as strange intr-o batista veche si l-as elibera intr-o prapastie. Sa moara cuvintele de plumb si sa vina cuvinte, atat.

Cuvinte fluturi pe buzele noastre, cuvinte de voal in gand …

 Azi noapte am visat genul ala de vis din care nu-ti amintesti dimineata mare lucru, doar un detaliu mic..Si detaliul este ca ma duceam (sau mi se spunea sa ma duc) la biserica, la maslu. E ciudat sa visez asta..in primul rand pentru ca eu -recunosc- pun piciorul foarte rar spre deloc in biserica….si pentru ca habar n-am ce-i ala Maslu…

Asa ca m-am apucat sa caut pe net despre asta..in incercarea de-a pricepe daca  e vreun mesaj in vis…Al cui? De ce? Ce vrea sa-mi spuna? Am gasit aici:

http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm

Mi-am amintit cum- acum vreo doi ani- intr-o perioada super naspa din viata mea am visat ca statea pe marginea patului unde dormeam o forma de lumina care-mi spunea “Stai linistita, o sa fie bine”. Si senzatia -la trezire- ca a fost cineva in camera mea.  Si linistea simitita apoi.

Mi-am mai amintit si alte vise din gama asta..pe care..mai bine ma abtin sa vi le spun…

Pentru o fiinta non-religioasa, non-bisericoasa, dar extrem de curioasa in a intelege tot ce i se intampla…visele astea nasc intrebari intotdeauna. Stiu poate sunt o ciudata ca am inceput chiar sa joc multe jocuri cu fotbal :)) faraaa sa visez!!

Scrisoare catre prietenul imaginar

Draga prietene,

Stiu ca nu ti-am mai scris demult si poate-ai asteptat vesti de la mine. Ma gandesc ca tacerea mea te-a facut sa nu mai apari in vizita -in ultima vreme. Am inteles, din ultimul tau mesaj, ca oamenii ti-au vorbit de rau Bucuresti-ul si de aceea eviti sa mai treci pe aici. Dar sa stii ca oamenii aia sunt mincinosi, orasul este atat de frumos!!! O fi el predominant cenusiu si plin de betoane oribil imbinate, dar e frumos, mah! Sunt atatea cladiri care stau gata-gata sa cada, dar au fost tare frumoase si celebre candva, stiu eu…dadada…le-am vazut eu in albumele despre “Bucurestiul de-altadata”! Si cine-a zis ca n-avem spatii libere si de recreere a fost rautacios, cum sa n-avem: pai toate astea devenite campingul cutiilor de carton ale homless-ilor ce sunt? Nu-s spatiile pentru recreere? Si sa nu mai aud ca n-avem verde in oras, ca nu-s plante destule, ca e poluare: pai toate buruienile astea care cresc napadind terenurile virane, ce-s? Nu-s psatii verzi?! Eh…sigur, cresc mai greut printre gunoaiele aruncate de-a valma pe terenuri, dar cresc, da??!!

Ah! Si avem si animale: caini care umbla fericiti cu sau fara covrigi in coada. Mai avem si aurolaci sinucigasi la semafoare. Iar oamenii care merg pe strazi au asa o expresie pe chipuri…de..implinire..de multumire…de..cum sa zic?…de fericire, dom’le, ce mai! Wow! Sa nu uit: cred ca suntem si destepti si cititi cu totii. Nu ca am putea toti sa purtam un dialog cu Patapievici, dar macar asa…ceva cultura generala avem. Uite, de exemplu, sunt sigura ca am vazut azi un nene care are cunostinte medicale profunde: el stie ca daca te abtii de la unele porniri naturale/firesti -poti sa ai probleme cu rinichii. Si de aceaa, la 9am, in mijloc de Mic Paris, se sprijinea de-un stalp si facea pipi. Dar zau ca o facea cu mare demnitate! Oho-ho..si cata demnitate!!

Ce spuneam? A, da! Avem un oras frumos, prietene, zau asa! Are salba de margele si cercei si rade cu gropile pana la urechi. Si acum e si mai frumos, pentru ca este tot gatit si impodobit .Cu panouri electorale. Cat cuprinde. Peste tot. Unde nici cu gandul nu gandesti. La tot pasul iti zambesc si-ti dau cu sloganu’n cap [b]Basesti[/b], [b]Antonesti[/b], [b]Opresti[/b], [b]Geoane[/b] (sau [b]Geoani[/b]?)..mai mici, mai mari, mai batuti de vant, mai murati de ploaie, dupa vremuri-dupa posibilitati. Nu numai ca-ti zambesc tie, cel care treci (uneori cu teama justificata) pe sub ei, dar am vazut ce n-a vazut Parisul: Antonescu si Basescu isi zambeau gales unul altuia de pe doua trotuare alaturate. Asta da fericire generala!

Iar eu ma consider o mare norocoasa sa traiesc in orasul asta. Mai ales azi, cand un aurolac si-a lipit fata jegoasa si mucioasa de geamul meu de mi-a venit sa deschid cu viteza usa si sa-l pocnesc drept in fata. Mi-a fost frica sa nu se indoaie tabla, ca doar stii ce masina am, iar el parea ca ar avea capul destul de tare…  [confusedbz0.gif] Asa ca mi-am ignorat senzatia de voma, mi-am intors privirea si m-am concentrat pe domnul din statia de autobuz. Sa tot aibe vreo 70 ani, foarte dragut, foarte elegant: costum, pardesiu, palarie si un buchet de crizanteme galbene in mana. Undeva o femeie se va bucura in scurt timp.

La benzinarie un nene sare repede sa-mi puna benzina si imi sterge si geamurile proaspat balite de plodul de la semafor. Cand ii multumesc –imi raspunde zambind. Sta-n frig, probabil are un salariu de rahat si –totusi- mai zambeste. Zambetul lui incerc sa mi-l amintesc si cand, la o strada mai incolo, dau intr-o groapa nesemnalizata..gata sa-mi rup masina si gatul deodata cu ea.

Dar, zau, e bine! Uite ..tocmai am citit in Ziarul Financiar ca reincepe vremea achizitiilor de terenuri si a constructiilor in Bucuresti; mai aflu si ca s-ar putea sa nu mai avem specialisti in ortopedie pediatrica (dar ce-i grav in asta, abia ne putem duce copiii sa vada si ei tari straine..Aaaaa…da, daca avem bani. Daca nu, lasa, ce le trebuie lor mers pe jos??!!) Si, sa nu uit, am auzit ca azi se inaugureaza inca un Mall pe B-dul Timisoara. Ei, vezi, spune tu ca nu-i bine!

Asa ca eu te astept. Sa ne plimbam impreuna pe strazi. Si sa fredonam impreuna, ca pe vremuri:


Serialul Broadchurch

bună dimineaţa,

dacă eu aş fi dormit noaptea asta.

dintr-o confuzie fericită noaptea de azi nu a fost destinată somnului, ci …

serialul Broadchurch din 2013 , care are numai 8 episoade şi pe care vi-l recomand nici nu ştiu cum să spun, nu că vi-l recomand, vi-l impun. şe ştie că englezii au o înclinaţie congenitală pentru disimulare, mister, intrigă şi aventură. da,da, da – Agatha Christie, Arthur Conan Doyle, doar că treaba aici e un pic mai nuanţată, pentru că acţiunea din Broadchurch te predispune la conexiuni mai ample, mai profunde şi mai focalizate. serialul declanşează printr-un eveniment ieşit din comun descoperirea şi  redarea frescii  unei comunităţi dintr-un mic orăşel britanic. nu prea vreau să fiu spoiler alert, de asta nu pot spune mai mult.

ţin să precizez că încă mult timp îmi va rămâne gustul de masterpiece în terminaţiile neuronale. acţiunea  cucereşte prin suspans şi originalitate, dar elementul surpriză nu este nici pe departe asul din mânecă pe care mizează serialul. motivele, temele, amploarea macro şi microcosocială pe care reuşeşte să le cuprindă în el Broadchurch sunt uimitoare, constiituind o excelentă temă de gândire şi regândire.

poate e devină nesomnul sau eroii romantici, cu trăsături excepţionale care acţionează în situaţii excepţionale si care nu au nevoie de echipament de protectie, sau poate încă sunt sub impresia halucinantă a serialului, dar îl recomand cu insistenţă tuturor şi dacă simţiti că meritaţi o recompensă, acordaţi-v-o, indiferent de câte alte treburi aveţi pe cap.

eu la 8 dimineaţa terminasem toată cafeaua din casă şi fugeam la magazin să-mi mai cumpăr. acuma mă duc să mai învăţ şi să mănânc vişine. I push my boundaries. That’s the only way that I’m able to overcome them.

vizionare plăcută!

Putere

mă simt așa cum cuvintele nu au putere să transmită și e greu când lumea te mai și calcă pe nervi. cine seamănă vânt, culege furtună.

dar eu, ce sunt eu? eu sunt o mică, neînsemnată și neînzestrată plagiatoare, eu nu am talent sau skill, cum îl numești tu, la scris și nici răbdare pentru citit eu nu mai am. niciodată n-o să  pot eu ca Hemingway, să mă transpun trup și suflet în scris. eu nu am talent sau înclinație, eu am o memorie bună și o conștiință îngăduitoare, atât. în momentele mele proaste, așa ca ăsta, eu încerc să pricep oare cum mă văd ceilalți, oare nu sunt eu, prin absurd, ridicolă, iar toți oamenii pe care îi privesc de sus sunt, de fapt, deasupra? oare nu sunt eu o jumătate de măsură în tot ce sunt și fac? a câta umbră a unei umbre sunt sub soare? poate faptul că nu mă iubesc mulți oameni comportă cea mai simplă și firească explicație din lume, că nu mă iubesc mulți oameni pentru că oamenii nu prea mă iubesc? și da, am făcut acest pleonasm cu bună știință. poate lucrurile simple au fost întotdeauna simple și degeaba căutăm în toate ceva putred. eu chiar sunt omul care ar plânge în baie pentru că cineva s-a uitat strâmb. și mi se întâmplă să mai plâng în baie. da și mi se întâmplă să plâng în pat și în autobus și pe stradă și în parc și la școală. și poate toți primim ce merităm. și poate eu merit că e 01:59 și nu dorm pentru că m-apasă o ghiulea pe suflet, și poate că eu sunt în situația care sunt pentru că altă situație nu merit? și poate că sufăr din cauza ta pentru că am făcut pe alții să sufere fără să-mi pese? și poate că tu nu mă iubești pentru că nici nu ai avea pentru ce? și poate că tu nu mă întrebi ce mai fac pentru că nu te interesează. și poate sigur  în tot acest timp tu ai ținut mult la ea și eu dacă am știut, ar fi trebuit să nu mă bag în viața ta, dar așa dacă m-am băgat, mi-am făcut-o cu mâna mea. chiar poate eu trebuia să înțeleg din răceala și indiferența ta că îți stau în cale?  și poate nu calitățile excepționale mă fac greu de iubit, ci absența acestora? și poate că prostiile dese și repetate pe care le fac vorbesc anume despre faptul că sunt proastă?

și toată micimea asta  a mea nu are nimic de a face cu damnații romantici. poate în spatele lucrurilor imediate și evidente nu se ascunde nimic altceva decât imediatul și evidentul?  că eu nu sunt un om de foarte bună calitate, că îți sunt indiferentă și că ar trebui măcar să învăț  sa refuz la lucruri care nu-mi sunt pe măsură.

cam într-o săptămână o să fiu acasă și o să fac tot posibilul să mă îngrop de vie. am obosit. vreau pur și simplu pe cineva care să se uite cu ochiul liber în sufletul meu și să mă mângâie pe creștet.

despre schimbări, gust şi geometrie

se poate lesne prevede că aici o să dai numai peste lamentaţii şi ifose, iubiri lacrimogene, stări de angoasă şi revoltă şi multe alte bălării care pot frapa mintea unui om de 19 ani. înt-adevăr, eu mă plâng des pe blog pentru că nu mi-o permit în viaţa reală şi pentru că eu chiar sunt foarte instabilă emoţional şi mă afectează tot ce mi se spune.

dacă aş începe să povestesc ce frumos a murit sufletul meu peste zi m-aş plictisi copios pe mine însumi. nu e mare tragedie, pur şi simplu am învăţat pentru bac tot, absolut tot, absolut orice chestie care putea să pice, înafară de una singură – cea care mi-a picat de fapt. nu şi ce? asta arată că universul tot are simţul umorului.

Nietzsche a spus odată o chestie foarte inteligentă care mi-a plăcut , nu pot să redau fidel citatul, dar ideea era că cel care scrie despre suferinţa sa devine un autor tragic, dar abia cel care reuşeşte să scrie despre cât de mult a suferit şi cum este totuşi fericit în momentul actual – acela se poate numi scriitor adevărat. părerea lui Nietzsche justifică iubirile mele lacrimogene de pe blog. iubirea. una singură. a fost una singură şi aşa se pare că o să fie. oamenii nu mi se mai par interesanţi, în rest. eu cred că vroiam doar să mă asigur că şi inima ta se închină la altare, chiar dacă, am înţeles într-un final că se închina de câteva ori pe zi, dar la altare străine.

ştiţi cum spunea cineva înţelept, fiecare om are dreptul să iubească veşnic, cel puţin o dată pe an. eh, iubirea este scurtă, uitarea este lungă ca o epilare definitiva.

acuma dacă eu o să scriu lucruri frumoase şi oleacă prosteşti, voi şi eu vom fi martorii faptului că în mine s-au dat lupte şi că îmi merit pacea şi amorţirea. eu oarecum, nu scriu pentru public, eu scriu pentru mine sau, în cel mai grav caz, eu scriu pentru becul roşu care stă deasupra uşii pe care o să ieşiţi toţi. eu lui îi închin toate odele.


eu vreau pentru toată lumea echilibru şi mai mult gust. mai mult gust pentru viaţă, mai multe gusturi  pe suflet, bere mai plină de gust, să visaţi mai cu gust şi gusturi mai bune, evident. şi dacă încă nu aveţi, cumpăraţi un echer şi măsuraţi lucrurile, dacă nu de şapte, măcar de două-trei ori. şi exactitatea este o formă de eroare, şi precizia – o formă de aproximare şi echilibrul e până la urmă tot un dezechilibru bine pus la punct. şi în primul rând, ne trebuie o riglă la intrarea în fiecare suflet ca să nu uităm să măsurăm distanţa la care lăsăm pe cineva se apropie. dar asta, se pare, ţine de geometria analitică şi diferenţială a fiecăruia.

LA MULTI ANI, ROMANIA!


Am trăit cele douăsprezece secunde de două ori…, odată pentru România şi după o oră, pentru că sunt în Spania…, normal.

Ce mi s-a părut trist a fost că toţi, dar absolut toţi cei din casă, majoritatea români, am ciocnit şi ne-am urat cele bune la 12 noaptea pentru România…dar…, sincer vă spun, nu simţeam nici unul că este 12 noaptea, că este ANUL NOU! Aşa că au lipsit pupăturile şi …emoţiile care iţi fac pielea de găină şi îţi aduc lacrimile in ochi, cu nodul ăla din gât cu tot…

Alta a fost atomsfera după o oră…, cănd ai noştri rupeau gura târgului cu manele pe un program românesc…, iar în altă cameră, la alt televizor, vedeam şi auzeam orologiul din Madrid cum bate secundele…., vedeam jurnaliştii comentând bucuria, vedeam lumea pe străzile spaniole cu ochii pe ceas, cu gura plină de boabe de struguri…

Da, este o tradiţie spaniolă: fiecare secundă pâna la ora 12 fix însemnă o boabă de strugure…, vă daţi seama că ei nu au timp de noduri în gât, de emoţii, ci doar de curaj ca să termine la timp cele douăsprezece boabe ce reprezintă noroc, sănătate şi tot ce îşi doreşte fiecare într-o noapte unică…

Noi nu am avut nici o boabă de strugure în casă, dar sufletele pline de speranţe şi toate astea le-am simţit la ora 12 a spaniolilor…O fi pentru că suntem aici? O fi pentru că pur şi simplu ne adaptăm, sau chiar doar atunci a fost şi pentru noi trecerea dintr-un an în altul?

Nu are rost să mă mai întreb nimic, la urma urmei acum e 1 ianuarie,  şi în România şi în Spania…

Până la urmă, toţi trăim pe aceeaşi planetă…, bucuriile le trăim când le vine rândul, când bate orologiul…,cu sau fără boabele de struguri, dar sigur cu iluzii şi speranţe.

Vă doresc tuturor un an bun, cu sănătate şi speranţe, cu putere de muncă şi multă pace sufletească!

LA MULŢI ANI, ŢĂRIŞOARA MEA!

Despre cum se relaxeaza o femeie

Imi place sambata si o laud ca fiind ce mai frumoasa zi din saptamana. O consider ziua mea libera in care fac tot ce vreau, doar pentru mine. Aceasta a fot conventia cu iubitul meu cand ne-am mutat impreuna.

Am fost de accord ca fiecare sa aiba o zi libera in care sa uite de obligatii si de alte responsabilitati . O zi pe care sa o petreaca asa cum considera.Pentru mine aceasta zi inseamna relaxare. Am ales sambata pentru ca in felul acesta pot sa fac mai toate lucrurile care imi plac.

Prin urmare cum arata o zi din viata mea: dimineata ma rasfat cu 30 de minute de exercitii ,apoi o baie calduta cu ierburi de Provence. Dupa ce am terminat cu acest ritual ma asez confortabil in fotoliul meu si continui cartea pe care am abandonat-o saptamana trecuta din lipsa de timp. Alaturi de aceasta adaug o cana mare de cafea fierbinte.

Dupa masa de pranz, de obicei lenevesc in fata laptopului in cautarea unor haine ieftine online. Din experientele trecute am invatat ca in weekend site-urile de profil au la oferta mereu haine ieftine.

Contrar prejudecatilor hainele ieftine online nu sunt cum nimic mai prejos decat cele din magazinele clasice. De fapt daca stau sa ma gandesc hainele comandate online ofera cumparatorului avantajul unui pret foarte bun.

Nu imi plac rautaciosii care dintr-un snobism dus la extrem au o parere proasta despre magazinele online care comercializeaza haine ieftine si care nu sunt produsul unui anumit brand celebru.

Din experienta pot spune ca exista magazine in care gasesti produse similare celor de marca dar a caror calitate este superioara acestora.

Dupa aceasta activitate de shopping online , ziua mea continua de foarte multe ori cu o intalnire in oras cu prietenele mele sau cu sora mea.

Tu cum iti petreci ziua libera?