Ce ne spunem când nu ne vorbim

Îmi fluturi batista peste nas, în semn de rămas-bun. Nu te aştepta să te opresc şi mai ales nu-mi cere înţelegere, nu ţi-o voi oferi, n-are sens. N-am capacitatea să te descopăr străine, mi te ascunzi sub lentile fumurii, uitându-te la ceasul tău elveţian. Şi eu preţuiesc timpul, de aceea te-am citit, recitit, crede-mă iubirea înşiruită în scrierile tale nici tu nu o mai înţelegi.

Mi-ai croşetat fiecare gând în parte. E ultima carte, promit – am îndoit pagina 30 « Al doilea capitol». Telefonul îl uit intenţionat pe noptieră, în acest fel te ţin departe, la distanţă, îmi golesc mintea şi trupul de tine.
Perioada asta translucidă o regăsesc în fiecare rând ce-l străbat.

M-aş reîncarna în tine şi poate atunci nu te-aş mai iubi, sau mai bine nu m-aş mai iubi.

N-am să-ţi mai aranjez gulerul cămăşii, doar ştii cât de neglijent erai în fiecare dimineaţă, dar voi continua să-mi încurc degetele jucându-mă în părul tău zburlit ; mai sunt şi firele blonde ce se perindau de-a lungul sacoului negru, fin călcat. Ticurile nu-ţi vor da pace în prezenţa mea, dar nesiguranţa capătă o altă conotaţie pe tocurile înalte.

De aici păşesc spre un nou început, dar dacă tu nu vei face parte din el nici măcar nu vreau să-l descopăr.

Cine ar fi crezut că un tip înalt,brunet cu un zâmbet inconfundabil,atent schiţat cu precizia unui artist,ar reuşi să pună stăpânire pe gândurile mele fără să întâmpine o rezistenţă semnificativă?

Ţi-ai abandonat subtil prezenţa cu efect sedativ în sufletul meu.Mi-ai propulsat stardardele până la cer,în aşa fel încât doar tu să le poţi atinge.În fiecare dimineaţă îţi simt amprentele pulsându-mi pe încheieturi chiar dacă eşti absent.Emani aroganţa ce-mi aminteşte de aristocraţia engleză.Aerul regal ce te defineşte mă atrage în mrejele-ţi plasate strategic.

Cu fiecare zi te găsesc altul,de fiecare dată mai fascinant,mai diferit.

Încerc să mă îndepărtez,să mă pierd în cafenele întunecate de un dichis în stil interbelic ori în muzica anilor ’50,să amân sentimente inevitabile,ca mai apoi să mă regăsesc tot în tine,însă n-am să mă descopăr înaintea-ţi privirilor curioase.
Vei continua să mă intrigi în dimineţile calde de iulie şi să mă ghidezi în linii curbe,  de grafit pe foi albe.

260 km până la destinaţie.Cine conduce ?