Putere

mă simt așa cum cuvintele nu au putere să transmită și e greu când lumea te mai și calcă pe nervi. cine seamănă vânt, culege furtună.

dar eu, ce sunt eu? eu sunt o mică, neînsemnată și neînzestrată plagiatoare, eu nu am talent sau skill, cum îl numești tu, la scris și nici răbdare pentru citit eu nu mai am. niciodată n-o să  pot eu ca Hemingway, să mă transpun trup și suflet în scris. eu nu am talent sau înclinație, eu am o memorie bună și o conștiință îngăduitoare, atât. în momentele mele proaste, așa ca ăsta, eu încerc să pricep oare cum mă văd ceilalți, oare nu sunt eu, prin absurd, ridicolă, iar toți oamenii pe care îi privesc de sus sunt, de fapt, deasupra? oare nu sunt eu o jumătate de măsură în tot ce sunt și fac? a câta umbră a unei umbre sunt sub soare? poate faptul că nu mă iubesc mulți oameni comportă cea mai simplă și firească explicație din lume, că nu mă iubesc mulți oameni pentru că oamenii nu prea mă iubesc? și da, am făcut acest pleonasm cu bună știință. poate lucrurile simple au fost întotdeauna simple și degeaba căutăm în toate ceva putred. eu chiar sunt omul care ar plânge în baie pentru că cineva s-a uitat strâmb. și mi se întâmplă să mai plâng în baie. da și mi se întâmplă să plâng în pat și în autobus și pe stradă și în parc și la școală. și poate toți primim ce merităm. și poate eu merit că e 01:59 și nu dorm pentru că m-apasă o ghiulea pe suflet, și poate că eu sunt în situația care sunt pentru că altă situație nu merit? și poate că sufăr din cauza ta pentru că am făcut pe alții să sufere fără să-mi pese? și poate că tu nu mă iubești pentru că nici nu ai avea pentru ce? și poate că tu nu mă întrebi ce mai fac pentru că nu te interesează. și poate sigur  în tot acest timp tu ai ținut mult la ea și eu dacă am știut, ar fi trebuit să nu mă bag în viața ta, dar așa dacă m-am băgat, mi-am făcut-o cu mâna mea. chiar poate eu trebuia să înțeleg din răceala și indiferența ta că îți stau în cale?  și poate nu calitățile excepționale mă fac greu de iubit, ci absența acestora? și poate că prostiile dese și repetate pe care le fac vorbesc anume despre faptul că sunt proastă?

și toată micimea asta  a mea nu are nimic de a face cu damnații romantici. poate în spatele lucrurilor imediate și evidente nu se ascunde nimic altceva decât imediatul și evidentul?  că eu nu sunt un om de foarte bună calitate, că îți sunt indiferentă și că ar trebui măcar să învăț  sa refuz la lucruri care nu-mi sunt pe măsură.

cam într-o săptămână o să fiu acasă și o să fac tot posibilul să mă îngrop de vie. am obosit. vreau pur și simplu pe cineva care să se uite cu ochiul liber în sufletul meu și să mă mângâie pe creștet.